Închide
de Diana Maria Voicu, fondatoare Inițiativa România, trainer și coach
Obediența se învață din școală
Îmi stă pe suflet de ceva vreme postarea asta și o aștern acum, că e un moment la fel de bun ca oricare altul.
De ce scriu despre obediență?
Pentru că ne întrebăm de multe ori în România de ce îi tolerăm pe toți aleșii și politicienii corupți, mincinoși, necinstiți și profitori. De ce votăm uneori primari, bunăoară, care au furat și e dovedit că au furat, ba chiar ii votăm în timp ce sunt la pârnaie ispășind dosare de corupție.
De ce preferăm să dăm șpagă la ghișeele publice în loc să facem plângere funcționarului care nu ne respectă drepturile, ne amână și ne găsește nod în papură în așteptarea peșcheșului?
De ce tolerăm ca unii angajatori să abuzeze de puterea lor asupra salariilor și contractelor noastre de muncă?
Pentru că #obediența se învață de mic, din școală.
De la acei profesori care nu sunt nici corecți și nici dascăli adevărați și care încalcă în fiecare zi, cu mai mici sau mai mari abuzuri, drepturile și demnitatea elevilor.
Aceia care își permit să dea extemporale din lecții nepredate, să schimbe regulile din mers, să utilizeze epitete înjositoare față de copii, să pretindă deși – unii – nu își fac datoria sau întârzie constant la orele lor; știu cazuri când la orele duble niște profesori repetat au venit cu 15-20 de minute mai târziu. Nici școala și nici părinții nu iau atitudine.
Pentru că da, asta e partea a două, cealaltă față a monedei: părinții le spun acasă copiilor în astfel de cazuri să își țină “ciocul mic” că să nu se pună rău cu profii și să li se strice media. Să nu facă valuri că atrag atenția și apoi copilul are de suferit. Să se poarte lingușitor că să îmbuneze cadrul didactic; ba, chiar, să mai ducă și cadouri sau flori acelor profesori…să ne punem bine cu ei, că or trece și anii ăștia de școală și scăpăm!
Și-uite așa cresc mari și ce învață? Să nu se lupte pentru drepturile și demnitatea lor, pentru ce este corect, pentru ce merită…ci să se…descurce, să se strecoare, să ignore!
Peste câțiva ani ne mirăm de ce nu vedem prea mulți tineri implicați în viața cetății, de ce pleacă și ei capul când devin adulți și tolerează abuzuri și nedreptăți de tot felul, de ce nu avem avertizori de integritate mai mulți prin instituțiile publice șamd!
Peste câțiva ani de la terminarea școlii, când sunt pe picioarele lor, atunci când au vreo problemă cu autoritatea – a statului, a angajatorului – sau când sunt abuzați verbal sau fizic (mai ales femeile) ne mirăm și căinăm că nu le sare nimeni din preajma în ajutor, că avem prea puțină solidaritate.
De 1 decembrie, când ne vom bucură mulți că suntem români și vom sărbători România, uitați-va puțin și la cum ne creștem copiii! În școală și acasă.
Buna, Diana!
Stii ce mi-a venit in minte citind? Ca tare s-ar potrivi la intrarea in scolile din sistemul de invatamant romanesc vorba lui Dante: „Lasati orice speranta voi ce intrati aici”.
Din pacate.
Tu te duci la nuanta cu idee obedientei dobandite, in care rol revine scolii si rol revine parintilor. Realitatea invatamantului din Romania depaseste in foarte multe cazuri cele mai negre, cele mai pesimiste plasmuiri. Profesorul Daniel David – actualmente rectorul Universitatii de la Cluj – explica tragedia pe care o produce, intr-un cerc vicios, calitatea scazuta a invatamantului universitar in facultatile care pregatesc cadrele didactice – care cadre ii educa pe copiii actualelor generatii si – de ani buni – chiar si pe parintii lor. Ca urmare, generatii de parinti prost educati de invatatori si profesori prost pregatiti educa prost alte generatii de copii s.a.m.d.
Nicio sansa pentru copii – nu mai sunt nici parinti care sa stie sa ii educe, sa observe limitele si lacunele sistemului si sa fie capabili sa le acopere intr-un fel sau altul, nu mai sunt nici invatatori sau profesori. Cati invatatori si profesori crezi ca stiu definitia obedientei?
Suntem in timpurile in care geografia Romaniei se invata fara harta pe peretele clasei (niciun fel de harta, de hartie, carton sau proiectata) – cred ca e absolut hilar (si trist) sa ne asteptam ca scoala sa aiba o cat de mica idee despre ce inseamna a educa un copil catre independenta, stima de sine, rezilienta, rezolvarea problemelor etc.
Un „by the way” la final: cel putin 3 scoli din Bucuresti care functioneaza cu sistem de predare britanic au pe listele de asteptare din ultimii 2-3 ani un numar aproape dublu de elevi fata de anii anteriori.
Subiect trist – cu toate astea, te imbratisez si iti doresc mult succes! 🙂