fbpx

ORACOL: prima carte de poezii lansată de o fetiță de 10 ani și mama ei

 

Cartea de poezii ORACOL este un vis al unei fetițe vesele, încrezătoare, plină de energie, care a crezut că poate scrie poezii alături de mama ei, fiind sigură că această carte ii va bucura și pe alți copii. Aventura Soniei și a mamei ei a început când Sonia avea 3 ani, când cu entuziasmul exuberant și contagios al unui copil i-a spus mamei să scrie împreună o poezie. De mică i-au plăcut foarte mult rimele, atât în limba română cât și în limba engleză, deoarece le putea memora foarte ușor. Astfel că, aproape în fiecare seară, timp de 3 ani au scris câte o poezie care povestea ceea ce se petrecea în acel moment, în viața lor sau pe parcursul zilei. Din cele aproximativ 300 de poezii au fost selectate cele 32 de poezii publicate în ORACOL.

Poeziile sunt exemple de activități în rime, explicate pe înțelesul copiilor. Ele pot fi o sursă de inspirație pentru mamele cu copii cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani, care doresc să explice copilului într-un mod jucăuș prin cuvinte și prin ilustrații sugestive, pline de talent și sensibilitate, realizate de Ioana Rusu, cum e la grădiniță, cum este când desenezi, când iei cina în familie, cum te joci sau cum descoperi animalele și anotimpurile. Pentru cele două petrecerea timpului împreună în familie este extrem de importantă și discuțiile despre diferitele evenimente sau sentimente sunt foarte valoroase. Sonia și-a dorit să realizeze acest proiect astfel încât să fie un exemplu pentru colegii ei și pentru prieteni. Acum își dă seama că dacă ai un vis, acesta poate deveni realitate atunci când ai o dorință foarte mare, consecventă și bineînțeles încrederea că vei găsi parteneri care se vor alătura visului tău.

Acest proiect nu ar fi putut fi realizat fără ajutorul sponsorilor Tinmar Energy, International British School of Bucharest, magazinelor Autograf și altor sponsori care au dorit să rămână anonimi, cărora amândouă le sunt foarte recunoscătoare și le mulțumesc.

Cartea ORACOL va fi disponibilă in magazinele Autograf din întreaga ţară.

 

Sonia este o fetiță plină de viață, fericită, care tot timpul are idei despre ce ar putea face. Îi place dansul, actoria, lectura, pictura și matematica. De asemenea, călătoriile sunt pe placul ei, fiind adevărate surse de inspirație. Cursurile de creative writing de la școala pe care o urmează de la 4 ani, International British School of Bucharest, i-au trezit interesul pentru scris, are multe povești care poate vor fi tipărite în viitor. Este ambițioasă și atunci când își dorește ceva, de obicei realizează acel lucru. Unul dintre ele a fost tipărirea acestei cărți, la care a lucrat împreună cu mama ei, Claudia Marta.

Claudia a lucrat în corporații timp de 20 de ani, iar de 10 ani de când Sonia a întregit familia, s-a implicat în tot ceea ce îi face ei plăcere, descoperind noi talente, noi activități. Îi place să picteze, să scrie, iar poate o nouă carte va conține chiar ilustrațiile ei și ale Soniei. Este o persoană extrem de pozitivă, veselă, calmă și dornică să asculte ideile Soniei sau ale prietenelor, ce pot deveni surse de inspirație.

Ioana Rusu este absolventă a Universității de Artă din București și este pasionată de universul copilăriei, de farmecul aparte al naturii. Ea este însuflețită de o nemărginită sete de explorare a legăturii diafane dintre o fetiță și mama ei, a sentimentelor și trăirilor celor două pentru realizarea ilustrațiilor prezente în carte. Pe lângă ilustrație, Ioana excelează cu interesul tipic al unui artist plastic ce își caută și găsește eul personal în designul grafic și de bijuterie, în pictură, în arta murală, experimentând astfel noi orizonturi artistice.

Despre Autograf

Branduri renumite destinate spațiului de lucru, produse unice în România și cele mai moderne rechizite și accesorii pentru școală – acestea sunt caracteristicile Autograf, cea mai prestigioasă rețea de magazine de papetărie din România.

Autograf este un spațiu deosebit în care papetăria întâlnește consultanța profesională. Un loc în care poți experimenta produsul și poți alege ceea ce ți se potrivește. De la articole de papetărie și birotică, la instrumente de scris, jucării educative și cadouri de business, totul exprimă profesionalism și cea mai înaltă calitate. Autograf este un spațiu dedicat omului de business, care apreciază produsele exclusiviste, un spațiu dedicat părinților care doresc să-i ofere copilului școlar rechizite de calitate, un spațiu dedicat celui pasionat de instrumente de lucru sofisticate si rafinate, care dorește să-i surprindă pe cei apropiați oferindu-le cadouri de apreciat.

Brand-uri: Diplomat, Faber-Castell, Oxford, Leitz, Staedtler, Nikidom, Schneider, Penac, Lego, Parker, Artline, Online, I-stay, Zipit, Aurora, Alpino, Optima, Carioca

Despre International British School of Bucharest

Înființată în anul 2000, International British School of Bucharest reunește în prezent o comunitate de aproximativ 350 elevi și peste 25 de naționalități. Mediul multicultural, încurajarea antreprenoriatului, standardele educației internaționale, spiritul comunitar sunt doar câteva din atuurile uneia dintre cele mai prestigioase școli private din București.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.