5 iunie, Ziua Învățătorului, va fi zi liberă în școlile de stat

ID 187081712 © Flynt | Dreamstime.com

Ziua Învățătorului, sărbătorită, în fiecare an, pe 5 iunie, este reglementată în România ca zi liberă pentru elevii și cadrele didactice din învățământul preuniversita de stat începând cu anul 2024.  

Potrivit informațiilor obținute de Educație Privată, o parte dintre unitățile de învățământ particular au decis ca această zi să aibă program normal pentru elevi și profesori. 

Potrivit Digi 24, decizia ca 5 iunie să fie zi nelucrătoare în învățământul public a fost stabilită prin includerea acestei date în Contractul Colectiv de Muncă (CCM) unic la nivel de sector de activitate – Învățământ Preuniversitar. Conform prevederilor contractuale, în această zi nu se desfășoară cursuri, iar ziua liberă nu trebuie recuperată ulterior.

Ziua Învățătorului a fost instituită oficial prin Legea nr. 289/2007 și coincide cu data nașterii lui Gheorghe Lazăr (5 iunie 1779), considerat întemeietorul învățământului românesc modern. Această zi este dedicată recunoașterii contribuției esențiale a cadrelor didactice în educația și formarea tinerei generații.

Potrivit legii: „Se instituie Ziua Învăţătorului, manifestare festivă educaţională, cu caracter naţional, apolitic şi cultural, organizată anual pe data de 5 iunie. Ziua Învăţătorului va fi sărbătorită în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din sistemul românesc. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi alte instituţii abilitate ale statului vor acorda, cu ocazia Zilei Învăţătorului, premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor, pentru merite deosebite. Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului elaborează şi aprobă anual, prin ordin, un plan care să includă manifestările specifice Zilei Învăţătorului.”

De asemenea, anul acesta și data de 9 iunie va fi zi liberă la nivel național, fiind a doua zi de Rusalii.

Gheorghe Lazăr, profesorul ”particular” care a schimbat învățământul românesc

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.