Închide
Oamenii de știință din Oxford Howard Florey, Ernst Chain și Norman Heatley au reînviat opera inventatorului penicilinei. Cu zece ani in urma, Alexander Fleming a realizat că penicilina este greu de produs, e foarte instabilă și nu are efect asupra anumitori bacterii (de exemplu holera, ciuma bubonica). Când Fleming a descoperit că penicilina nu va avea efecte asupra animalelor dacă este administrată oral, interesul său cu privire la acest subiect s-a diminuat considerabil.
Sir Alexander Fleming a fost un bacteriolog scoțian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină pe anul 1945 împreună cu Ernst Boris Chain și Sir Howard Walter Florey.
1945. Fleming (centru) primind Premiul Nobel de la Regele Suediei King Gustaf V (dreapta)
În anul 1928, Fleming pleacă în vacanță, lăsând în laboratorul său o cutie Petri, inseminata cu o tulpină de bacterie, care provoca, printre altele, abcese. La intoarcere, Fleming a găsit placa acoperită de mucegaiul Penicillium Notatum. Dupa o vreme , din pură curiozitate, a analizat respectiva placa și a observat că nu se mai dezvoltau colonii de stafilococ împrejurul fungului. Studiile sale au fost publicate oficial, dar lumea medicala nu a conștientizat importanța descoperirii. Practic Fleming a arătat cum poate fi obținută penicilina din ciuperca Penicillinum , dar pentru obținerea unui medicament eficace, a fost necesară și activitatea australianului Howard Florey, a germanului Ernst Boris Chain și a britanicului Norman Heatley.
În 1945, Penicilina a început să se fabrice industrial, fiind un aliat important în lupta impotriva infecțiilor cu germeni patogeni ( distrugea bacteriile mai rapid decât acidul carbonic). Penicilina este considerata cea mai mare descoperire, absolut întâmplătoare, cu o imensa aplicabilitate in medicina.
Dacă ai ajuns aici, citește și:
Studiu: Doar jumătate din adolescenții din România se spală zilnic, de cel puțin două ori, pe dinți
