Închide
Enzo Anselmo Giuseppe Maria Ferrari (Cavaliere di Gran Croce OMRI) a fost pilot de curse auto, antreprenor, fondatorul echipei de curse auto Scuderia Ferrari Grand Prix și ulterior al mărcii de automobile Ferrari. A fost cunoscut pe scară largă ca Il Commendatore sau Il Drake. În anii săi finali, era adesea numit L’Ingegnere („Inginerul”) sau Il Grande Vecchio („Marele Bătrân”).
Ferrari s-a născut pe 18 februarie 1898 în Modena, Italia. Certificatul său de naștere a înregistrat data nașterii pe 20 februarie pentru că o furtună de zăpadă puternică îi împiedicase pe tatăl său să raporteze nașterea la biroul local de evidență a populației. El era cel mai mic dintre cei doi copii ai lui Alfredo și Adalgisa Ferrari (născută Bisbini), după fratele său mai mare Alfredo Junior (Dino). Alfredo Senior era fiul unui comerciant de la Carpi și a început un atelier de fabricare a pieselor metalice la domiciliul familiei. Enzo a crescut fără o educație formală adecvată. La vârsta de 10 ani a fost martor la victoria lui Felice Nazzaro la Circuitul di Bologna din 1908, un eveniment care l-a inspirat să devină pilot de curse. În timpul Primului Război Mondial a fost repartizat la a treia divizie de artilerie alpină a Armatei Italiene. Tatăl său, Alfredo, precum și fratele său mai mare, Alfredo Jr., au murit în 1916 ca urmare a unei epidemii de gripă. Ferrari a fost grav bolnav el însuși în pandemia de gripă din 1918, motiv pentru cade a și fost ulterior eliberat din serviciul militar italian.
După ce a părăsit armata, Enzo Ferrari și-a început cariera în lumea automobilelor lucrând pentru diverse echipe de curse și companii auto. În anul 1929, a fondat Scuderia Ferrari, o echipă de curse care ulterior a devenit renumită în lumea motorsportului.
În 1947, Enzo Ferrari a fondat compania de automobile Ferrari, unul dintre cei mai prestigioși producători de mașini sport și de curse din lume. Ferrari a devenit cunoscut pentru mașinile sale rapide, elegante și de înaltă performanță, care au câștigat numeroase competiții și au captivat inimile pasionaților de mașini.
Enzo Ferrari a fost un om dedicat pasiunii sale pentru automobile și curse, iar munca sa a influențat în mod semnificativ industria auto și moto-sportul. A rămas o figură iconică în istoria automobilelor și este adesea considerat unul dintre cei mai mari constructori de mașini din toate timpurile.
Cum ar fi fost, azi, viața, fără oameni de știință și pasiunea lor pentru descoperiri? Cu ce am fi scris, dacă nu ar fi inventat Petrache Poenaru stiloul? Știind cât de importante sunt științele pentru lumea în care trăim, Școala Evrika are o metodă de predare axată pe informații esențiale, lăsând copiii să-și alimenteze setea de cunoaștere prin creativitate și imaginație. Dacă vreți să aflați mai multe, intrați pe www.scoala-evrika.ro.
Stilul de management al lui Ferrari era autocratic și era cunoscut pentru faptul că își punea piloții unul împotriva celuilalt în speranța de a-și îmbunătăți performanța. Unii critici cred că Ferrari a crescut intenționat presiunea psihologică asupra piloților săi, încurajând rivalități interne în echipă și promovând o atmosferă de competiție intensă pentru poziția de pilot numărul unu. „Credea că presiunea psihologică ar produce rezultate mai bune pentru piloți,” a declarat pilotul echipei Ferrari, Tony Brooks. „Se aștepta ca un pilot să meargă dincolo de limitele rezonabile… Poți conduce la maximul abilităților tale, dar odată ce începi să te motivezi să faci lucruri pe care nu simți că sunt în abilitățile tale, devine stupid. Era destul de periculos în acea perioadă fără a merge dincolo de limită.”
În târziul anilor 1950 și 1960, șapte piloți Ferrari – Alberto Ascari, Eugenio Castellotti, Alfonso de Portago, Luigi Musso, Peter Collins, Wolfgang Von Trips și Lorenzo Bandini – au murit conducând mașini de curse Ferrari. Deși un astfel de număr mare de decese nu era neobișnuit în cursele auto în acele zile, ziarul Vatican L’Osservatore Romano l-a descris pe Ferrari ca fiind asemănător cu zeul Saturn, care și-a consumat propriii fii. În apărarea lui Ferrari, pilotul contemporan de F1, Stirling Moss, a comentat: „Nu pot să îmi amintesc de o singură ocazie în care viața unui pilot (Ferrari) a fost luată din cauza unei defecțiuni mecanice.”
În public, Ferrari era atent să recunoască piloții care își puneau viața în pericol pentru echipa sa, insistând că laudele ar trebui să fie distribuite în mod egal între mașină și pilot pentru orice cursă câștigată. Cu toate acestea, prietenul său de lungă durată și contabilul companiei, Carlo Benzi, a relatat că în privat Ferrari „spunea că mașina era motivul oricărui succes.” [6]
După moartea lui Giuseppe Campari în 1933 și a lui Alberto Ascari în 1955, ambii cu care avea o relație personală puternică, el a ales să nu se apropie prea mult de piloții săi, din frică să nu se rănească emoțional. În anii săi târzii, Ferrari a părăsit rar Modena și nu a mers niciodată la niciun Grand Prix în afara Italiei; era văzut în mod obișnuit la Grand Prix-urile de la Monza aproape de Milano și/sau Imola, care nu erau departe de fabrica Ferrari, și care a fost numit după regretatul Dino.
Enzo Ferrari a murit la 14 august 1988 în Maranello, la vârsta de 90 de ani. Moartea sa a fost făcută publică abia două zile mai târziu, conform cererii lui Enzo, pentru a compensa înregistrarea târzie a nașterii sale (1). 
Marele Premiu al Italiei a avut loc la doar câteva săptămâni după moartea lui Ferrari, iar rezultatul a fost o dublă victorie pentru Ferrari, cu austriacul Gerhard Berger învingând pe italianul și locuitorul din Milano, Michele Alboreto; de altfel a fost singura cursă pe care McLaren nu a câștigat-o în acea sezon.
După moartea lui Ferrari, echipa Scuderia Ferrari a avut și mai mult succes, câștigând Campionatul Mondial al Piloților în anii 2000, 2001, 2002, 2003 și 2004 cu Michael Schumacher și în 2007 cu Kimi Räikkönen.
Rubrica Știință 365 este susținută de Școala EVRIKA
(1) conform https://ferrari.fandom.com
Poate te interesează și
17 februarie 1600: Este ars pe rug Giordano Bruno
