fbpx

17 septembrie 1822: Champollion anunță că a înțeles ”cifrul” Pietrei de la Rosetta

În Franța, la Academia Regală de Inscripții, Jean-François Champollion a citit o lucrare intitulată ”Scrisoare către M. Ducier”, în care descria soluția lui pentru misterul înscrisurilor de pe Piatra de la Rosetta. Aceasta fusese descoperită în luna iulie a anului 1799, de armata lui Napoleon. Caronul Joseph Ducier, cel căruia îi era adresată scrisoarea, era secretarul Academiei.

Champollion a început să studieze Piatra de la Rosetta în 1808. În 1823, el a dat mai multe detalii despre munca sa într-o serie de memorii citite la Institut și publicate în anul următor sub titlul ”Precis du systeme hieroglyphique des anciens Egyptiens.”

 

Piatra din Rosetta, aflată acum la British Museum, este o stelă egipteană, datând din anul 196 î.Hr., din timpul domniei regelui Ptolemeu al V-lea, care are trei inscripții ale aceluiași text în trei limbi antice diferite.

Rosetta Champollion

Ea a fost sculptată din grandiorit în perioada elenistică.

Piatra este din granit negru, are formă aproximativ rectangulară, cu 3 inscripții ale aceluiași text în 3 limbi antice diferite, hieroglifică, demotică și greacă. Din partea superioară, cea care conține inscripția hieroglifică, lipsește o parte. Folosind inscripțiile pietrei din Rosetta, Jean-François Champollion a reușit să stabilească o metodă de traducere a scrierii hieroglifice.

A fost descoperită în anul 1799, în orașul egiptean Rosetta (arabă, Rashid), situat în delta Nilului, în apropierea Mării Mediterane, în timpul expediției franceze conduse de generalul Napoleon Bonaparte. Stela a fost descoperită în timpul lucrărilor la un fort, în fundația unei vechi cetăți arabe, unde fusese folosită ca material de construcție. Descoperirea este atribuită ofițerului inginer Pierre-Francois Bouchard, ofițer de geniu din armata franceză.

Citește și

16 septembrie 1884: Cocaina, folosită ca anestezic

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.