Închide
Octavian Goga și Aurel Vlaicu
Vlaicu a început studiile universitare la Universitatea Tehnică din Budapesta și le-a continuat la Technische Hochschule München din Germania, obținând diploma de inginer în 1907. Între 1907 și 1908, Vlaicu a fost înrolat în armata austro-ungară, iar la 1 septembrie 1908 a ocupat poziția de inginer cu fabrica de automobile Opel din Rüsselsheim, Germania.
Vlaicu a părăsit Opel în martie 1909 și s-a întors la Binținți, unde, împreună cu fratele său, Ion, a construit un planor care a zburat pentru prima dată în vara anului 1909. În octombrie 1909, la sfatul lui Goga, s-a mutat la București, unde, cu ajutorul românilor transilvăneni, a obținut sprijin financiar pentru a-și construi primul avion cu motor.
Monoplanul Aurel Vlaicu în Arsenalul Armatei Române
La 1 noiembrie 1909 a început construcția modelului A. Vlaicu Nr 1. în hangarele Arsenalului Armatei din București cu finanțare de la Ministerul de Război al României și cu un îndemnizație lunară de 300 de lei din partea lui Spiru Haret, Ministrului Educației Publice de atunci.
A. Vlaicu Nr.1 a zburat pentru prima dată pe 17 iunie 1910 pe aerodromul Cotroceni.
17 iunie 1910, Aurel Vlaicu Cotroceni
Pe 28 septembrie 1910, ca parte a exercițiilor militare de toamnă, Vlaicu și-a zburat avionul de la Slatina la Piatra Olt purtând un mesaj, o primă instanță a unui avion fiind folosită în scopuri militare. [10]
Modelul Vlaicu II
La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbușit în apropiere de Câmpina, se pare că din cauza unui atac de cord. Aurel Vlaicu este înmormântat în cimitirul Bellu din București.
În anul următor prietenii săi Magnani și Silișteanu finalizează construcția avionului Vlaicu III, și cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectuează câteva zboruri scurte. Autoritățile vremii interzic continuarea încercărilor, iar în toamna anului 1916, în timpul ocupației germane, avionul este expediat la Berlin.
Modelul Vlaicu III
Avionul Vlaicu III a fost văzut ultima dată în anul 1940.
Dacă ai ajuns aici, citește și
Dr. Alexandru Ulici: ”Majoritatea celor care au murit de COVID-19 nu credeau în COVID-19”
