Închide
Îndulcitorul artificial care a primit patentul cu numărul 326.281 în Statele Unite ale Americii a fost descoperit de Constantin Fahlberg. Acesta înregistrase, deja, substanța denumită ”sulfinidă benzoică”, despre care a observat să este excepțional de dulce. În noul patent, zaharina era descrisă drept o substanță compusă din o cantitate mică de sulfinidă benzoică și o cantitate mai mare de extras de zahăr din struguri, pe care prima dată a numit-o dextro-zaharină. În această formulă, amestecul avea, după cum spunea Fahlberg ”proprietatea de îndulcire a zahărului din trestie sau a zaharozei și poate fi utilizată cu succes la prepararea de dulciuri și conserve”.
Legenda spune, însă, că Fahlberg a descoperit zaharina din întâmplare, atunci când nu s-a spălat pe mâini după ce s-a întors de la birou. Potrivit relatărilor din presă, în 1879, chimistul încerca să găsească noi utilităţi pentru smoala de cărbune. După o zi productivă la muncă, Fahlberg s-a întors acasă şi atunci s-a întâmplat ceva ciudat.
El a observat că rulourile pe care le mânca erau foarte dulci. Şi-a întrebat soţia dacă a adăugat un nou ingredient în mâncare, iar atunci când ea a negat, Fahlberg a realizat că gustul se datorează mâinilor sale murdare. A doua zi s-a întors în laboratorul şi a început să îşi guste ”munca”, până a descoperit punctul dulce. Astfel a apărut zaharina.
Citește și
14 septembrie 1936: Prima lobotomie prefrontală
