fbpx

15% dintre tinerii din UE au consumat canabis în ultimul an

15% dintre tinerii cu vârste între 15 și 34 de ani din UE (adică aproximativ 18 milioane) au consumat canabis în ultimul an, potrivit Raportului european privind drogurile făcut public marți de Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie., citat de G4Media.

Potrivit sursei citate, la mare distanță de canabis se află cocaina (2,4% dintre tinerii europeni), urmată de ecstasy (1,9% dintre tineri) și amfetamine (1,2%).

În 2018, cantitatea de heroină capturată în Uniunea Europeană a crescut la 9,7 tone, de la 5,2 tone în 2017, în principal ca urmare a capturilor individuale mari realizate în portul Anvers. În fiecare dintre anii 2017 și 2018, Turcia a capturat în jur de 17 tone (17,4 și, respectiv, 17,8 tone) de heroină, cele mai mari cantități din ultimul deceniu.

Canabis este denumirea generica pentru drogul psihoactiv cunoscut ca marijuana, iarba, ”dope”. Numele stiintific al plantei canabis este canabis sativa. Potrivit unui raport al Natiunilor Unite, canabisul a fost drogul cel mai produs, traficat si consumat in 2010. In acel an, intre 119 si 224 de milioane de adulti din intreaga lume l-au consumat.

Principala substanta chimica psihoactiva (cu efecte asupra creierului) din canabis se numeste delta-9 tetrahydro-canabinol (THC). Aceasta substanta este cea care induce senzatia de ”high”. Produsele pe baza de canabis au diverse concentratii de THC. Continutul de THC din canabisul ilegal a crescut in mod ingrijorator in ultimii 50 de ani.

mite jointuri sau “reefers”.

Efecte

La fumarea canabisului, substanta THC este absorbita cu repeziciune din plamani in sange, iar apoi transmisa catre creier si celelalte organe ale corpului. Cand canabisul este consumat ca ingredient in alimente sau in bautura, substanta este absorbita mai incet.

In cazul consumului de canabis in scopuri recreationale, pot aparea urmatoarele efecte:

  • Schimbarea perceptiei: efecte halucinogene, consumatorii vad realitatea distorsionat
  • Schimbarea starii de spirit: unele persoane resimt o senzatie de euforie, altii de relaxare, cunoscuta sub denumirea de ”high”.
  • Palpitatii
  • Alterarea capacitatii de memorare
  • Afectarea memoriei pe termen scurt
  • Dificultati de concentrare
  • Respiratie accelerata
  • Volubilitate
  • Stare de somnolenta
  • Lipsa de inhibitii
  • Calmarea starilor de rau
  • Apetit crescut
  • Lipsa coordonarii
  • Anxietate, paranoia
  • Senzatie de uscaciune a ochilor, gurii, gatului
  • Apetit crescut, pofta de dulciuri
  • Deficiente de atentie

Sursa informațiilor medicale: Castle Craig Hospital

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.