Închide
Istoricul catapultării piloților de avion începe în anii 1940, odată cu dezvoltarea avioanelor cu reacție și a nevoii de a găsi o modalitate de salvare a piloților în cazul unui incident sau a unui avion avariat.Prima utilizare a unui scaun de catapultare pentru a salva un pilot a avut loc în 1942, la 13 ianuarie.
Helmut Schenk, un pilot de test german, a fost nevoit să se catapulteze atunci când avionul său Heinkel He 280 a refuzat să se desprindă de avionul de remorcare din cauza înghețării mecanismului de eliberare a cablului. Schenk s-a catapultat și a aterizat în siguranță, salvându-și astfel viața.
Scaunul de catapultare a fost dezvoltat de compania germană Heinkel pentru avionul He 280. Acesta era propulsat de aer comprimat și accelera pilotul în sus cu o forță între 7 și 9 g (gravitație). He 280 a fost primul avion cu două motoare cu reacție și primul avion cu reacție care a depășit stadiul de prototip.
De-a lungul anilor, tehnologia scaunelor de catapultare a evoluat și a devenit o caracteristică standard în majoritatea avioanelor militare moderne. Scaunele de catapultare sunt proiectate să permită pilotului să se catapulteze în siguranță în cazul unui incident sau a unui avion avariat, asigurându-i astfel o șansă mai mare de supraviețuire.
Cel mai timpuriu experiment cunoscut pentru a produce un scaun de catapultare pentru avioane a avut loc la 12 decembrie 1912. Astăzi, scaunele de catapultare sunt utilizate în avioanele militare și în unele avioane comerciale, oferind piloților o modalitate rapidă și sigură de a părăsi avionul în situații de urgență. Această tehnologie a salvat numeroase vieți de-a lungul anilor și continuă să fie o componentă crucială a siguranței aviației.
Configurația modernă a unui scaun de catapultare a fost introdusă pentru prima dată de inventatorul român Anastase Dragomir la sfârșitul anilor 1920. Designul includea un scaun detașabil dintr-un avion și a fost testat cu succes la 25 august 1929 la Aeroportul Paris-Orly, lângă Paris, și în octombrie 1929 la Băneasa, lângă București. Dragomir și-a brevetat „cabina catapultabilă” la Oficiul de Brevete din Franța.
Designul a fost perfecționat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Înainte de aceasta, singura modalitate de evadare dintr-un avion avariat era să sari în afara lui („bail out”), iar în multe cazuri aceasta era dificilă din cauza rănilor, dificultății de a ieși dintr-un spațiu restrâns, forțelor g, fluxului de aer prin avion și a altor factori.
Cum ar fi fost, azi, viața, fără oameni de știință și pasiunea lor pentru descoperiri? Cu ce am fi scris, dacă nu ar fi inventat Petrache Poenaru stiloul? Știind cât de importante sunt științele pentru lumea în care trăim, Școala Evrika are o metodă de predare axată pe informații esențiale, lăsând copiii să-și alimenteze setea de cunoaștere prin creativitate și imaginație. Dacă vreți să aflați mai multe, intrați pe www.scoala-evrika.ro.
Una dintre cele mai spectaculoase catapultări din istorie a avut loc în anul 1960, când pilotul american Joseph Kittinger a efectuat un salt în cădere liberă de la o altitudine de 31.333 de metri (102.800 de picioare). Acest salt a fost parte a programului de cercetare al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, numit Proiectul Excelsior.
Scopul acestui proiect era de a testa echipamentele de supraviețuire în cazul unei catapultări din mare altitudine și de a obține date despre comportamentul uman în condiții extreme. Joseph Kittinger a fost selectat ca voluntar pentru acest experiment și a devenit primul om care a atins altitudinea de 31.333 de metri într-un balon cu heliu.
La atingerea altitudinii dorite, Kittinger s-a catapultat din capsula balonului și a intrat într-o cădere liberă accelerată. A atins o viteză maximă de 988 de kilometri pe oră (614 mile pe oră) și a petrecut aproximativ 4 minute și 36 de secunde în cădere liberă. În timpul căderii, Kittinger a depășit pragul spațiului cosmic, devenind primul om care a atins această performanță fără ajutorul unei nave spațiale.
Pentru a-și frâna căderea, Kittinger a deschis parașuta la o altitudine de aproximativ 5.500 de metri (18.000 de picioare) și a aterizat în siguranță în deșertul din New Mexico. Acest salt a stabilit mai multe recorduri, inclusiv cel pentru cea mai mare altitudine atinsă într-un balon cu heliu și cel pentru cea mai lungă cădere liberă.
Saltul lui Joseph Kittinger a fost un moment semnificativ în istoria explorării spațiului și a contribuit la dezvoltarea echipamentelor de supraviețuire și a tehnologiilor de zbor înalte. A rămas un exemplu de curaj și determinare în fața provocărilor extreme și a deschis calea pentru alte misiuni de cădere liberă și explorare spațială.
Rubrica Știință 365 este susținută de Școala EVRIKA
Poate te interesează și
12 ianuarie 1665: Moare Pierre de Fermat, părintele teoriei moderne a numerelor
