Închide
În 1922, Leonard Thompson, în vârstă de 14 ani și care suferea de diabet de tip 1, a fost prima persoană care a primit o injecție cu insulină ca tratament pentru diabet. Avea doar 65 de kilograme și era pe cale să intre în comă și să moară.
În momentul administrării insulinei, starea lui Thompson era foarte gravă, fiind pe punctul de a intra în comă și de a muri, dar după administrarea insulinei, starea lui Thompson s-a îmbunătățit semnificativ. Nivelul zahărului din sângele lui a revenit la normal, iar simptomele diabetului au început să dispară.
Thompson a manifestat o reacție alergică după administrarea primei doze de insulină care a fost atribuită unei impurități din extractul inovator furnizat de dr. Frederick Banting și Charles Best. Douăsprezece zile mai târziu, Thompson a primit o a doua doză mai purificată de insulină pregătită de dr. James Collip. Simptomele sale au început să dispară pe măsură ce nivelul zahărului din sânge revenea la normal și și-a recăpătat puterea.
Thompson, născut în 1908, a mai trăit încă 13 ani cu ajutorul insulinei. A murit în 1935, la vârsta de 27 de ani, din cauza unei pneumonii, o complicație a diabetului.
Descoperirea insulinei a reprezentat un moment de cotitură în tratamentul diabetului. Înainte de 1922, diabetul era o boală incurabilă și fatală. Datorită insulinei, persoanele diabetice au putut să-și controleze nivelul zahărului din sânge și să ducă o viață normală. Descoperirea insulinei a adus speranță și salvare pentru milioane de oameni din întreaga lume care sufereau de diabet.
Laguesse în 1893 și Leonid V. Sobolev în 1899 au sugerat că celulele insulelor lui Langerhans (descoperite de acesta în 1869) produc o substanță care controlează metabolismul carbohidraților. Această substanță a fost numită „insulină” de belgianul Jean de Meyer în 1909.
În 1903 John Rennie și Thomas Fraser au încercat fără succes un tratament oral cu extras de cod (care are insulele separate de pancreasul exocrin). În 1904 au încercat injectarea hipodermică la om, dar au renunțat datorită efectelor secundare.
În 1906 in Berlin Georg Zuelzer a aplicat metoda precipitării proteinelor din extrasul pancreatic cu alcool și a testat acest tratament pe 8 pacienți, constatând eliminarea glicozuriei și cetonuriei, dar au renunțat din nou datorita efectelor secundare.
În 1908 Ernest Scott a obținut reducerea glucozei urinare la 3 câini cu extras de pancreas tratat cu alcool.
Efectul hipoglicemiant al unui extract pancreatic injectat intravenos la câinele pancreatectomizat a fost demonstrat de Israel S. Kleiner (1915, 1919). Efectul unui extract pancreatic asupra corpilor cetonici și ureii (substante produse în diabetul zaharat dezechilibrat) a fost demonstrat de Nicolae Paulescu care, la data de 23 Iulie 1921, în cadrul Societății de Biologie, a expus descoperirea sa (Insulina) sub numele de Pancreina.(1921).
Cum ar fi fost, azi, viața, fără oameni de știință și pasiunea lor pentru descoperiri? Cu ce am fi scris, dacă nu ar fi inventat Petrache Poenaru stiloul? Știind cât de importante sunt științele pentru lumea în care trăim, Școala Evrika are o metodă de predare axată pe informații esențiale, lăsând copiii să-și alimenteze setea de cunoaștere prin creativitate și imaginație. Dacă vreți să aflați mai multe, intrați pe www.scoala-evrika.ro.
În 1921, Frederick Grant Banting și Charles H. Best au demonstrat tratamentul la om cu insulina în timp ce lucrau în laboratorul lui John J.R. Macleod la Universitatea din Toronto. Banting și Best au extras material din pancreasul câinilor. Acest material a fost folosit pentru a menține în viață câini, iar în 1922 a fost folosit cu succes pe un băiat de 14 ani cu diabet. În 1923 chimistul James B. Collip a descoperit ca purificând extractul poate preveni multe din efectele secundare. În 1923 Banting și Macleod au primit Premiul Nobel. Best și Collip au fost omiși, dar Banting și Macleod au împărțit banii cu ei. Insulina a fost primul hormon sintetizat complet în laborator, în 1966 de către americanul Michael Katsoyannis și cercetători chinezi.
Există o controversă legată de descoperirea insulinei de către Nicolae Paulescu, un medic român. Paulescu a publicat un studiu în anul 1921, în care a descris extragerea unei substanțe pancreatice care a redus nivelul zahărului din sânge la câini. El a numit această substanță „pancreină” și a susținut că poate fi utilizată în tratamentul diabetului.
Cu toate acestea, descoperirea lui Paulescu a fost eclipsată de descoperirea simultană a insulinei de către dr. Frederick Banting și Charles Best în același an. Banting și Best au reușit să extragă insulina din pancreasul unor câini și au demonstrat că aceasta poate fi utilizată cu succes în tratamentul diabetului.
Deși Paulescu a fost primul care a descris extragerea unei substanțe pancreatice cu efecte hipoglicemiante, descoperirea insulinei de către Banting și Best a fost considerată mai semnificativă și mai revoluționară. Insulina a devenit tratamentul standard pentru diabet și a salvat milioane de vieți în întreaga lume.
În urma controversei, Paulescu a fost recunoscut în România pentru contribuția sa la descoperirea insulinei și i s-a acordat Ordinul „Meritul Sanitar” în anul 1922. Cu toate acestea, recunoașterea internațională a descoperirii insulinei a fost acordată în principal lui Banting și Best, care au primit Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1923.
Este important să menționăm că descoperirea insulinei a fost rezultatul muncii și contribuțiilor multiplelor persoane implicate în cercetare și dezvoltare. Deși există controverse și discuții legate de recunoașterea individuală a descoperitorilor, insulina rămâne unul dintre cele mai importante medicamente din istoria medicinei și a salvat milioane de vieți de la descoperirea sa.
Rubrica Știință 365 este susținută de Școala EVRIKA
Poate te interesează și
