fbpx

104 unități de învățământ din România primesc titlul de „Școală Europeană”

Photo 204478721 | Woman © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com

104 unități de învățământ preuniversitar din România primesc titlul de „Școală Europeană” în urma competiției din acest an, anunță Ministerul Educației.

Aflată la a XIX-a ediție, această competiție națională încurajează și motivează participarea școlilor din România la programele europene precum Socrates 1997 – 2006, Lifelong Learning 2007 – 2013, Erasmus+ 2014 – 2020 și Erasmus+ 2021 – 2027 și contribuie la dezvoltarea mobilității internaționale și la schimbul intercultural, obiective asumate pentru construirea Spațiului European al Educației.

La cele 19 ediții de până acum au participat 2.574 de unități de învățământ din toate județele țării, iar 1.161 dintre acestea au primit certificatul și trofeul „Școală Europeană”.

Lista câștigătorilor la ediția din acest an este disponibilă aici: Lista_scoli_castigatoare_competitie_SE_2024

 

Competiția „Şcoală Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale Erasmus+ și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.

Lansată în 2004 ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană” este recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale.

Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care aceste școli le fac pentru menținerea titlului obținut determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.