fbpx

10 creșe, grădinițe, școli și licee din Brașov vor testa sistemul de predare finlandez

foto: Primăria Brașov

40 de cadre didactice și 10 directori participă, în această săptămână, la un training intensiv cu experți din Finlanda, de la Universitatea de Științe Aplicate Hame. Programul pilot de dezvoltare profesională este implementat la Brașov, în perioada 24 – 28 octombrie. Pe parcursul activităților de formare, workshop și mentorat ce vor fi derulate până la finalul proiectului, participanții vor aprofunda teme precum: abordarea centrată pe copil și pe elev, starea de bine la școală, digitalizarea și educația media în școală, dezvoltare profesională și instituțională.

Experți în educație din Finlanda vor pregăti 40 de cadre didactice și zece directori de unități de învățământ de la creșe, grădinițe, școli și licee brașovene, în sistemul de predare finlandez, modelul de educație cu cele mai bune rezultate din lume, potrivit Primăriei Brașov.

Programul de dezvoltare profesională le este destinat educatorilor, profesorilor și directorilor care doresc să dezvolte practici educaționale inovative și transformarea unităților de învățământ în școli moderne. De asemenea, prin acest program pilot se va facilita accesul la instrumente, idei, metode și tehnici pentru dezvoltarea unei educații de înaltă calitate.

În modelul finlandez, educația este structurată astfel încât copiii și tinerii să fie pregătiți atât pe plan școlar, cât și pentru viață, pentru viitor, punându-se accent pe competențe practice și pe dezvoltarea unor aptitudini de care este nevoie în prezent.

„Acest curs este ținut de o echipă de experți în educație de la Universitatea de Științe Aplicate din Hame, condusă de domnul profesor Ari Pokka, unul dintre cei mai buni experți în domeniul educației din Finlanda. Când vorbim de învățământul din Finlanda, vorbim de cel mai bine cotat model de educație din toată lumea, de o abordare centrată pe elevi, pe nevoile și capacitatea de dezvoltare a acestora. Vorbim de un sistem fără teme și teste, un sistem în care 93% dintre absolvenții de liceu promovează examenul de bacalaureat, iar peste 65% dintre liceeni ajung la facultate.

Obiectivul nostru este de a le oferi copiilor și tinerilor din Brașov posibilitatea de a testa și un alt sistem de educație, în care memorarea să fie înlocuită cu experimentarea ca metodă de învățare. Mă bucur că testăm acest sistem la toate nivelele, de la creșă la liceu și colegiu. Sper ca, după perioada de testare din unitățile de învățământ, să putem extinde acest sistem la nivelul întregului oraș”, a precizat primarul Allen Coliban.

„Programul de formare continuă a orașului Brașov pentru directori și profesori” este derulat în cadrul parteneriatului încheiat între Primăria Municipiul Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea de Științe Aplicate Hame din Finlanda.

Unitățile de învățământ beneficiare ale proiectului sunt: Creșa nr. 4 Brașov, Creșa nr. 5 Brașov, Grădinița cu program prelungit nr. 2 Brașov, Grădinița cu program prelungit nr. 9 Brașov, Grădinița cu program prelungit Junior nr. 26 Brașov, Școala Gimnaziala nr. 2 Diaconu Coresi Brașov, Școala Gimnazială nr. 5 Brașov, Școala Gimnazială nr. 6 Iacob Mureșianu Brașov, Liceul Vocațional de Arte Plastice Hans Mattis-Teutsch Brașov, Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil Brașov.

Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Asociației Smart City Brasov și cu susținerea grupului educațional Winsedswiss Romania, a Școlii Româno-Finlandeze ERI, a Vissmann România și Lingemann România.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.