1.350 de școli sunt închise în Franța din cauza temperaturilor sufocante

sursa foto: pexels.com

Franța se confruntă cu un val de căldură sever. 1350 de școli sunt închise, marți, din cauza temperaturilor extreme prognozate. 

Pentru prima dată în ultimii cinci ani, autoritățile au emis o alertă roșie de caniculă pentru regiunea pariziană, iar în total 16 departamente se află sub cel mai înalt nivel de alertă, potrivit Le Figaro, citat de News.ro. La nivel naţional, alte 68 de departamente rămân sub alertă portocalie. 

Ca măsură de protecție, aproximativ 1.350 de școli de stat vor fi închise parțial sau total, dintr-un total de 45.000, din cauza riscului crescut pentru elevi și personal.

„Nu ieşiţi în timpul celor mai fierbinţi ore (11.00-21.00) sau încercaţi să mergeţi într-un loc răcoros sau cu aer condiţionat timp de două sau trei ore pe zi”, este sfatul autorităţilor pentru francezii afectaţi de căldură.

Temperaturile sunt aşteptate să treacă de 40 de grade şi neplăcut este că şi nopţile sunt deosebit de calde, chiar şi cu 27-28 de grade, inclusiv la Paris.

Partea de vârf a Turnului Eiffel a fost închisă luni de la ora locală 13.00 şi va rămâne închisă marţi şi miercuri, deoarece valul de căldură extremă care afectează Franţa atinge punctul culminant marţi.

În Ile-de-France, prefectura a dispus restricţii de circulaţie pentru vehiculele poluante, iar cele care au voie să circule au limite de viteză.

Luni, Franţa a cunoscut cea mai caldă noapte şi cea mai caldă zi înregistrate într-o lună iunie, dar se poate aştepta marţi la un vârf al caniculei, 16 departamente trecând la starea de alertă roşie, în special în regiunile Île-de-France şi Centre-Val de Loire, foarte vizitate de turişti. Încă de luni, 84 din cele 96 de departamente ale Franţei metropolitane, adică 88% din populaţie, s-a aflat sub alertă portocalie de caniculă.

A fost un sfârşit de lună cu recorduri: pentru noaptea de duminică spre luni, temperatura medie înregistrată în 30 de puncte reprezentative din Franţa continentală a ajuns la 20,2°C, depăşind precedentul record pentru o lună iunie, de 20,1°C – la 27 iunie 2019 -, potrivit datelor provizorii ale Météo-France; apoi, în timpul zilei, la 28°C, această medie a depăşit şi cea mai mare valoare înregistrată vreodată pentru o lună iunie, de 27,9°C.

Acest val de căldură afectează întregul sud al Europei, din Italia până în Portugalia. Spania a înregistrat sâmbătă 46°C, un record pentru luna iunie.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.